miercuri, 21 mai 2014

CCR spune ca Parlamentul doarme in front

 Decizia CCR, despre care se face vorbire în comunicatul de mai jos,  nu-i permite Președintelui să desfășoare campanie electorală, dar respinge reclamația Premierului pe motiv că activitatea lui Băsescu nu a creat un conflict constituțional cu Guvernul, ci cu Parlamentul. Acesta din urmă poate lua decizia politică de a constata că Președintele a încălcat Constituția si apoi să supună hotărîrea analizei consultative a CCR. Așa a precizat constitutionalul Tony Greblă că va fi motivată decizia de respingere a sesizării lui Ponta.
Antonescu a plecat de la conducerea Senatului, dar instituția continuă să doarmă. L-a molipsit și pe olteanul Zgonea de la Camera Deputaților.
 21.05.2014
COMUNICAT DE PRESĂ

În aceeaşi zi, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.e) din Constituţia României şi al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a examinat :
 I. Cererea formulată de prim-ministrul României de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Preşedintele României, generat de conduita şi declarațiile publice ale Preşedintelui României, fapte considerate a fi de natură să afecteze competenţele Guvernului României în ceea ce privește organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a alegerilor parțiale pentru Parlamentul României - Camera Deputaților şi Senat din anul 2014.
 II. Cererea formulată de Preşedintele României de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României şi Preşedintele României, generat de refuzul nemotivat al prim-ministrului de a contrasemna un decret prezidenţial de conferire a unor decoraţii.
 În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis:
 I. Cu unanimitate de voturi, a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvernul României, generat de conduita şi declaraţiile publice ale Preşedintele României.
 II. Cu majoritate de voturi, a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, ivit ca urmare a nemotivării refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul Preşedintelui României privind conferirea unor decoraţii.