luni, 31 decembrie 2012

Sorcova cu sopîrlițe

Nimic nu s-a schimbat față de anii 70. Poate, doar, șopîrlița de noapte. A fost înlocuită de DNA-ul lui Băsescu și Macovei, cel care bagă șopîrlițe în stenogramele pentru presă.

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Nu se pot schimba regimurile şi ideologiile, pe cât îs în stare ei(profitorii) să se schimbe de repede. Cu cei multi face orice stapinire ce vrea.


Cugetarea aparține cunoscutului luptător anticomunist din Munții Făgărașului, Ion Gavrilă Ogoranu, păstrată pentru posteritate într-unul din cele 7 volume ale însemnărilor sale  "Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc".
Deplînge istoria de operetă.
Așa cum făgărășenii nu l-au urmat pe el, în masă, în lupta împotriva regimului comunist din anii 1950, Ogoranu  constată cu mîhnire că, in ciuda celor scrise în istorie, nici Horia si nici Avram Iancu nu au fost urmați de mulți ardeleni în  bataliile cu asupritorii unguri de la 1784 și 1848. Nici oltenii nu l-au urmat și nu l-au apărat pe Tudor Vladimirescu.



Dar, să-l lăsăm pe Ogoranu să vorbească.
„Când citeşti paginile cărţilor de istorie, mai ales cele din ultima jumătate de veac, găseşti scris negru pe alb că, la 1821, toată suflarea românească se afla sub conducerea domnului Tudor, mântuind ţara de turci, că, la 1784, tot Ardealul, români, maghiari şi alte naţionalităţi s-au strâns sub lancea lui Horia, că la 1848, aceeaşi suflare, chiuind şi cântând, l-a însoţit pe Iancu în munţi. Ni se prezintă o istorie înflorită, plină cu fraze patriotarde, o istorie de operetă. Aşa să fi stat lucrurile? Chiar aşa?
Mai trăieşte alături, ca o cenuşăreasă, o altă istorie, care se pierde în negura uitării. Istoricii dau de ea şi o neglijează sau o ascund. Şi e păcat, fiindcă istoria se repetă. Dacă nu tragi toate învăţămintele dintr-un moment al ei, îl vei mai repeta, cu toate tragediile întâmplate. Tudor a avut cam zece mii de panduri. Dar ce-au mai aşteptat sutele de mii de tineri români de n-au venit lângă el? Cum s-a întâmplat ca Tudor să fie arestat în mijlocul armatei sale? Ce durere în suflet a avut când la întrebarea unui pandur: “Pe noi, cui ne laşi?” a răspuns: “Cânilor şi corbilor”. Îs ultimele cuvinte ce ne-au rămas de la Tudor, testamentul lui. Dacă s-ar spune acestea, scade prin aceasta măreţia lui Tudor?
S-a ridicat Horia şi i s-au alăturat lui câţi îi ştim. Şi s-a dus Horia în satul Bucium, numai cu câţiva, să vină satul la răscoală. Dar l-a prins solgăbirăul, român şi el, şi l-a legat pe Horia şi pornise să-l predea cătanelor, că se pusese preţ pe capul lui. Unde era atunci “intelighenţia” din Ardeal? Cei doi episcopi români colindau satele să potolească agitaţiile şi popii îl blestemau pe Horia în biserici. Dar milioanele de iobagi din Ardeal unde erau? Trăgeau la jug, ca vitele, cu capul în pământ, mulţumiţi că li se îngăduie să mânce pită şi slană, stând la căldură în bordei. Dar l-au înţeles după aceea? Au trecut zeci de ani până ce românii din Ardeal să se mândrească cu Horia. Nu s-a găsit măcar un singur om cu carte, român, să-i scrie biografia atunci. Dacă n-ar fi venit streini de la Viena, istorici şi pictori şi dacă “securitatea” de atunci ar fi distrus documentele compromiţătoare, n-am fi ştiut nimic despre Horia, nici cum arăta la chip. Ar fi rămas o legendă ca Pintea. 

La 1847, un protopop din Huedin scria în carnetul său de însemnări: “la anul cutare a fost ciuma, la anul cutare holera, la anul cutare a fost Horia”. Ce se va fi mirat sfinţia sa când, după un an, nişte nebuni de tineri români s-au apucat să destabilizeze rânduielile de veacuri ale Ardealului! Dar s-a adunat toată suflarea Ardealului în legiunile lui Iancu? S-au adunat vreo zece mii. Ceilalţi au rămas în robie mai departe, înfricoşaţi. Au plecat la luptă nişte naivi idealişti, ca bunăoară studentul Micle şi prietenul său, păpucarul din Năsăud, tatăl lui Veronica Micle. Oamenii cuminţi, atunci ca şi altădată, au stat pitiţi acasă, nu s-au băgat în „prostii”, au urlat ca lupii, dacă aşa a fost nevoie, şi-au văzut de interese şi n-au avut treabă cu nimeni. Cei nebuni au murit, sau dacă au supravieţuit au suferit în tăcere sau au înnebunit de durere. Istoria ne spune că Iancu a înnebunit din pricina împăratului. Nu-i adevărat! Nimeni nu înnebuneşte pentru că duşmanul este crud şi mincinos. A înnebunit din pricina mişeliei şi indiferenţei alor săi. Am citit în copilărie o scrisoare zguduitoare de-a lui Iancu către Amos Frâncu, în care era atâta durere încât am plâns cu hohote. Era vorba de purtarea unor români. Dar măcar s-au grăbit cumva să aibă grijă de orfanii şi văduvele Revoluţiei, ca unii ce au profitat de pe urma ei? Citiţi ce a scris Veronica Micle despre viaţa unei spălătorese (văduvă de luptător paşoptist) şi a unei copile orfane. Dacă nu şi-ar fi adus aminte fostul student Micle de familia prietenului său, istoria literară n-ar fi pomenit de-o Veronică, ci în lume ar fi trăit o „Viroană”, neştiută de nimeni, cu degetele umflate şi noduroase ca ale mamei sale, spălând rufele murdare ale „cuminţilor” pentru liniştea cărora  s-a jertfit tatăl ei. Frumuseţea i-ar fi fost o osândă în plus. Dar câte văduve şi orfani de-ai războaielor, revoluţiilor şi închisorilor nu şi-au dus şi-şi mai duc suferinţa neştiută? Când am luat calea munţilor, ştiam destule despre partea cea ascunsă a istoriei. Nu ne-am făcut niciodată iluzii. Nu ne-am bazat că ni se vor alătura şi vom fi înţeleşi de toată suflarea din Ţara Făgăraşului.
Când am spus că în 1949-1950 s-ar fi ridicat satele la munte sau că eram primiţi şi ajutaţi de oamenii din partea locului, nu m-am referit niciodată la cine ştie ce mulţime de oameni. Au venit Mogoş şi Mazilu cu tinerii din jurul lor, au venit învăţătorul Pridon şi Boamfă cu voluntarii din jurul Pârâului, ofiţeri ca Mare şi Monea şi alţii de aceeaşi calitate ca ei, Olimpiu Borzea cu ai lui şi alţii ca ei din toate satele. Or fi fost o sută, două, o mie? Dar restul locuitorilor? Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuiesc înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul lor interes. Orice pas fac în viaţă, îl fac numai din calcul. Regimurile se schimbă, profitorii rămân. Pleac-ai noştri, vin ai noştri. N-au niciodată principii şi mustrări de conştiinţă. Nu se pot schimba regimurile şi ideologiile, pe cât îs în stare ei să se schimbe de repede. Unii se leagă strâns de regim, devenind una cu el şi trec de la avere şi la satisfacerea tuturor dorinţelor şi poftelor – la delirul puterii şi al trufiei, încep a crede că fac parte din altă lume decât a noastră. Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsaţi şi dresaţi în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc şi nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiaţi ca ai sobolilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existenţa lor de sclavi. Cu ei face orice stăpânire ce vrea. În primul rând să gândească în locul lor."

vineri, 28 decembrie 2012

Or fi revoluționari nebunii care au dus la Televiziune, in 1989, arme sustrase din unităti militare ale MAI?

Ziarul Curentul prezintă declarația uni milițian din București care, pe data de 22 decembrie 1989, s-a prezentat la Televiziune și s-a pus în slujba Frontului. S-a angajat că face rost de arme din unitățile MAI din apropiere cu care civilii vor  apăra Televiziunea de asalturile teroriștilor care urmau să vină.
Peste stradă, se afla Atelierul Auto -Porumbaru- al MAI. Aici, Ciocodei a tratat cu un dispecer și cu armurierul și a sustras 50 de pistolete de calibrul 7,65 mm, 9 pistoale mitralieră și peste o mie de cartușe .Le-a cărat pănă la etajul XI al Televiziunii, într-o debara de lîngă birourile în care revoluționa tovarășul Iliescu.Armamentul a fost distribuit apărătorilor de ocazie, s-a tras ca la nuntă, au murit oameni și în final urmează o lungă listă cu  armament pierdut.
Am mai auzit povești cu întîmplări asemănătoare de la unități MAI din zonele Dorobanți, Floreasca, Dinamo, dar am crezut că sunt fabulații. Iată că avem un document din care transpare iresponsabilitatea multor comandanți de unități. Si ne mai întrebăm cum de au fost atît de multe victime  după 22 decembrie 1989.








miercuri, 26 decembrie 2012

De Sf. Stefan se reia programul sedintelor saptamînale ale guvernului Ponta

Agenda Primului ministru în data de 27 decembrie 2012.

Ora 10.00 Ședința săptămânală de Guvern, la Palatul Victoria.
NOTĂ: Vor fi oportunităţi de imagine la început și briefing de presă la final.

Posibil să se adopte un act normativ privind indexarea valorii punctului de pensie, începînd cu luna ianuarie 2013. Puține speranțe pentru adoptarea ordonanței de reevaluare a pensiilor militarilor înainte de discuțiile cu delegația FMI, planificate pentru jumătatea lunii ianuarie.

Sunt șanse mari ca în ședința de mîine Liviu Dragnea să supuna spre aprobare RESTRUCTURAREA MAI, proces  în care MAI nu mai înseamnă Ministerul Administrației și Internelor ci Ministerul Afacerilor Interne.
Din primele informații de presă, privind schema secretarilor și subsecretarilor de stat,la mare căutare sunt șefii celebrului serviciu secret al MAI, supracunoscut, de pe vremea lui Gelu Voican, sub denumirea de " Doi și-un Sfert" 

marți, 25 decembrie 2012

A tăcut Băsescu dar băsește presa germană

Acordul de coabitare semnat de Băsescu și Ponta a avut un singur efect pozitiv, respectiv constituirea fără turbulențe politice a guvernului legitim Ponta 2, în concordanță cu votul zdobitor, care a anihilat manevrele căpitanului, impunîndu-i un parcurs obligatoriu, întocmai ca la traversarea Strîmtorii Bosfor cu nava Biruința.  Acordul n-a fost decît un instrument de imagine prin care Băsescu și-a justificat față de sine, nu fată de opinia publică, inconsecvența și duplicitatea acțiunilor sale politice. 
Nici Ponta nu pune bază pe angajamentele lui Băsescu, dar, pragmatic, a intrat în jocul președintelui. Interesul său era să fie nominalizat din prima de Băsescu.
Pe ce a mizat Băsescu "în nimicnicia sa" cînd s-a  angajat că nu va avea dispute publice cu Ponta? Pe oficioasele din țară, Evz, Adevărul, B1 TV, și pe articolele plătite să toace mărunt guvernul Ponta în presa internațională, cu deosebire în cea germană.
Cine nu recunoaște puțul gîndirii în articolele apărute în Deutche Welle și în  „Frankfurt Allgemeine Zeitung”, reluate într-o revistă a presei tocmai de Adevărul?
Să-i intereseze atît de mult pe cititorii germani cine sunt  Liviu Dragnea și Relu Fenechiu? Nu cred! Articolele sunt comandate pentru cititorii din România, rapid informați de oficioase.
„Guvernul de penali, de sfertodocţi şi de incompetenţi pus pe picioare în toată splendoara sa de către Victor Ponta, scrie  Deutche Welle.
Un ziar de stînga din sudul Germaniei reia  acuzele cu fraudarea referendumuluii de către Dragnea și suspiciunile penale asupra lui Relu Fenechiu.
Marca preopagandei băsiste este și mai evidentă în „Frankfurt Allgemeine Zeitung”, care  consemnează că modificările Constituţiei pe care Ponta intenţionează să le opereze „ar slăbi ultimul bastion al statului de drept. Toate progresele realizate în ultimii opt ani ar fi răsturnate dintr-o singură lovitură”. 

„Tot ce trebuie făcut este o comparaţie între declaraţiile lui Ponta de acasă şi cele pe care le face în străinătate pentru a vedea pe ce se bazează cariera sa politică, pe înşelătorie şi trădare. Reforma constituţională pe care primul ministru a promis-o înainte de alegeri ar subjuga Curtea Constituţională parlamentului”, mai notează jurnaliştii germani de la FAZ.
Războiul băsist cu Tara continuă!


luni, 24 decembrie 2012

Trebuia un acord de coabitare pentru ca Basescu si alti politicieni sa invete regulile de bun simt,decenta si politete




5.  Codul de conduită generală
Părţile (Băsescu și Pontescu) vor îmbrăţişa reguli minimale de adresare respectuoasă, cu referire directă la funcţia partenerului şi la adresarea la plural. Ele se vor abţine în a încuraja abordări diferite la nivelul structurilor pe care le reprezintă şi vor sancţiona excesele şi ieşirile publice ale colegilor de partid sau angajaţilor care exced această regulă de comportament, bun simţ, decență şi politeţe.
Părţile se angajează, de asemenea, să evite expresiile dure, atacurile de orice fel. Ele se vor abţine de la expunerea publică a temelor nediscutate şi vor conveni termene concrete, asumându-şi celeritatea în discutarea temelor solicitate de o parte sau alta şi de formulare a unor răspunsuri şi poziţii. La expirarea termenelor limită convenite, abordarea publică a acestor teme şi lansarea lor în dezbatere este o opţiune deschisă.
Părţile convin să respecte cu stricteţe regulă de a nu expune public discuţiile oficiale şi a aduce în public exclusiv elementele convenite de ambele părţi sau temele asupra cărora nu s-a convenit şi a căror expunere în spaţiul public nu afectează interesele României.

joi, 20 decembrie 2012

Autostrada Sibiu-Rm Valcea?


Din Programul guvernului PONTA II


MARI PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ
Obiectivul general al strategiei în domeniul proiectelor de infrastructura prioritare îl reprezintă asigurarea condiţiilor financiare, procedurale şi contractuale adecvate demarării şi finalizării cât mai rapide a acelor investiţii majore care au un impact economic şi social imediat şi care rezolvă probleme acute ce au în prezent un impact negativ semnificativ asupra calităţii vieţii cetăţenilor şi asupra capacităţii de a face afaceri a firmelor din România.
Pentru atingerea acestui obiectiv general  şi a obiectivelor specifice,  vor fi   susţinute următoarele măsuri generale şi acţiuni obligatorii:
o Absorbția  accelerată a fondurilor europene disponibile pentru proiectele cuprinse în programarea 2007-2013 şi pregătirea  portofoliului de  proiecte,concomitent cu îmbunătățirea   procedurilor, pentru perioada de programare 2014-2020
o Achiziţia centralizată a produselor, serviciilor sau lucrărilor aferente proiectelor de infrastructură prioritare cu grad mare de complexitate, inclusiv a finanţării necesare 
o Îmbunătăţirea cadrului legislativ specific în vederea atragerii investitiilor straine directe si a implementarii unor structuri de finantare a proiectelor conform celor mai bune practici în domeniu la nivel european şi global, inclusiv prin modernizarea şi unificarea legislaţiei privind achizițiile publice/concesiunilor/parteneriatului publicprivat şi promovarea eficienţei ("Best Value for Money")
o Utilizarea unor structuri de prefinanţare/cofinanţare/finanţare moderne, ţinând cont
atât de capacitatea de finanţare pe termen scurt şi mediu limitată a bugetului de stat, cat şi de constrângerile rezultate din controlul deficitului public şi a gradului de îndatorare a statului şi entitaţilor publice, favorizând mplementarile care permită o implicare maximă a sectorului privat în realizarea proiectelor
o Revizuirea modelelor de documentatie de atribuire a proiectelor de investiţii majore şi a modelelor de contracte de execuţie prin adoptarea standardelor internaţionale utilizate  în domeniu la specificul cadrului norma;v naţional
o Promovarea de parteneriate inter-institutionale speciale cu autorităţile statelor membre UE care au dezvoltat cele mai bune practici în domeniu, prin care se favorizeze transferul de cunos;nţe în scopul îmbunătăţirii capacităţii administra;ve naţionale
o Promovarea asistenţei tehnice de specialitate care susţină activitatea de planificare şi executare a proiectelor de infrastructură prioritare prin intermediul unor specialişti cu expertiză globală semnificativă
Principalele proiecte de infrastructură ce urmează a incluse în cadrul director descris mai sus, pe domenii, sunt:
Domeniul rutier

o Autostrada Bucureşti-Ploieşti-Brasov (tronsonul Comarnic-Brasov).
o Autostrada Sibiu Râmnicu-Vâlcea

marți, 18 decembrie 2012

Cum este percepută România în R. Moldova


Un sondaj printre ascultătorii din R. Moldova ai postului de radio Europa Liberă arată, dacă mai era nevoie, cît de diferit percep  moldovenii realitățiile din România.


10 decembrie 2012 Date: 

Poate fi România în acest moment un model politico-cultural pentru R. Moldova?

State:  Open

08 decembrie 2012 Date: 

Cum votați cei cu cetățenie română astăzi în alegerile parlamentare din România?























Comentînd sondajul, analistul politic Igor Boțan a spus:



Igor Boţan: „Eu cred că această percepţie reflectă realitatea la zi. Şi, pentru moment, cred că într-adevăr România nu poate fi un model pentru Republica Moldova. Dar a fost în trecut. Şi poate fi în viitor. În trecut a fost, de exemplu, în 1994, atunci când a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova...............

Europa Liberă: Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat astăzi la funcţia de premier al României pe Victor Ponta. Cum credeţi că ar putea evolua în continuare relaţia moldo-română sub guvernarea USL? 

Igor Boţan: „Cred că preşedintele Băsescu a procedat absolut corect. După ceea ce s-a întâmplat în vara acestui an, după reacţiile europenilor şi americanilor, cred că clasa politică românească, în sfârşit, înţelege că mecanismele constituţionale, România, ca partener al Uniunii Europene, trebuie să aibă un comportament adecvat şi un comportament care să aducă la hotarele Uniunii Europene stabilitate şi nu invers. Cred că această nominalizare este şi un semnal pentru politicienii din Republica Moldova. Există conflicte politice între diferite grupări, dar aceste conflicte politice trebuie depăşite în conformitate cu legile şi normele prescrise. Să sperăm că clasa politică românească s-a depărtat de la modelele elaborate anul trecut şi promovate de către clasa politică din Republica Moldova. Cred că, din acest punct de vedere, da, România ar putea fi un exemplu pentru Republica Moldova.”

luni, 17 decembrie 2012

Intrarea UDMR la guvernare....doar s-a amînat!

Anunțatele discuții cu UDMR l-au ajutat pe Ponta să potolească  ambițiile a două entități politice concurențiale. Lui Băsescu i-a luat jucăria din mînă prin care ar fi putut să încropească o coaliție anti USL. Au fost temperate și pretențiile nejustificate ale unei părți din PNL, parte nu prea fericită de alianța politică dintre PNL și PSD.

Astăzi, Băsescu a înghițit porcul. Liberalii au avut cîștig de cauză prin necooptarea udemeriștilor la guvernare.
Amenințarea  liberalilor de aseară, cum că vor ieși de la guvernare dacă Kelemen Hunor intră în guvern, se va materializa peste ceva vreme, cel mai tîrziu după alegerile prezidențiale prin care Antonescu va ajunge la Cotroceni, dacă pînă atunci Crin mai rezistă în fruntea PNL. Ponta este parolist și-și va respecta cuvîntul dat lui Antonescu.
După acel moment USL își va înceta existența.
Cine va guverna România pînă la alegerile parlamentare următoare?
O coaliție din care nu va lipsi UDMR! 
Dacă viitorul președinte Antonescu se va implica, asemenea lui Băsescu, în aranjamente politice, cu siguranță vom avea o guvernare liberală din care nu va lipsi UDMR.
Dacă Ponta va convinge că este un premier bun, el va guverna, pînă la următoarele alegeri, cu o majoritatePSD+UDMR.



Daca ai pierdut un produs Apple


CUM AFLU IMEI-UL DEVICE-ULUI MEU FURAT?



In cazul in care esti victima unui furt si obiectul furat este un produs Apple, pentru a afla IMEI-ul respectivului produs trebuie sa accesezi pagina Support – My Profile unde te loghezi cu ID-ul tau Apple si parola. spune site-ul creat special pentru OBIECTE FURATE

Pentru a inregistra un produs Apple furat pe obiecte-furate.ro, nu trebuie decat sa apasati butonul Raporteaza Obiecte-Furate.


duminică, 16 decembrie 2012

Noroc că Victor, Crin și Liviu s-au dus la spa dupa alegeri.

A făcut Băse ce a făcut și i-a atras în cursă  și pe Ponta, Antonescu și Dragnea.
Intocmai cum a pățit și Geoană, în 2009, cînd s-a dus să se destindă la domiciliul lui Vîntu! Tocmai bine ca să-l toace mărunt Băsescu, în emisiunea televizată care a urmat.Si a pierdut alegerile.
E greu de înțeles de ce liderii USL au ținut la secret întîlnirea de miercuri noaptea de la Cotroceni, nu de ce s-au dus la Cotroceni. 
Ar fi bine ca intîmplarea să fie valorificată de Băsescu doar pentru a  găsi o justificare pentru înghițirea porcului de Ignat.
Mă tem că Băsescu va fi atît de diabolic încît va folosi întîlnirea informală pentru discreditarea liderilor USL.Vom vedea cum va acționa președintele de luni.
Deja ridică semne de întrebare modul de convocare, la grămadă, a tuturor partidelor, inclusiv a minorităților, care nu sunt partid.
Oricum, Ponta și Antonescu au gestionat prost evenimentele postelectorale, dîndu-i posibilitatea lui Băsescu să inițieze un val de opinii defavorabile USL, pe lîngă cele legate de UDMR.

După întîlnirea conspirativă, devoalată, totuși, prin ziaristul Chiriac, mai poate fi sancționat Geoană că ar fi negociat în secret cu Băsescu?
  

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Dan Diaconescu isi da demisia din propriul partid

După ce se va da luni in spectacol, la Cotroceni, alături de sefa sa de partid, Simona Man, Dan Diaconescu va părăsi partidul cu care a prostit  un milion de români. Pentru dînsul este mai impotantă emisiunea care l-a consacrat pe ZERO TV decît reprezentarea politica a naivilor săi votanți.
Simona Man, șefa PP DD
Pentru a afla cine este doamna Simona Man, sefă de partid și pentru generalul Chelaru, citiți aici 

Să vedem ce a povestit domnul Diaconescu pe propriul post de televiziune.
"Eu am propus, în delegaţie fiind admişi doar cinci oameni, să participe primii patru în ierarhia partidului plus subsemnatul, ca să nu fie o dovadă de impoliteţe din partea mea la adresa instituţiei prezidenţiale.

Aş vrea să-l rog ca după ce-l va numi pe domnul Ponta, pentru că înţeleg că-l va învesti pe domnul Ponta ca premier, aş vrea să-l rog să-şi dea şi demisia. Fiindcă dânsul a spus că nu-l va numi niciodată pe Ponta premier şi atunci mă gândesc că ar fi cea mai potrivită interpelare din partea grupului PP-DD la adresa preşedintelui. E adevărat că am mai avut şi alţi lideri care au promis că pleacă din politică dacă Băsescu se reîntoarce - cazul Crin Antonescu. Chiar Băsescu spunea astă-primăvară că nu va numi niciodată un copilot de curse în funcţia de premier.

Voi merge la Cotroceni in calitate de simplu membru de partid. Adeziune ca membru al PP-DD a trebuit să semnez pentru a candida împotriva lui Ponta la Târgu-Jiu. Încă mai sunt membru, dar probabil în scurtă vreme nu voi mai fi, pentru a-mi putea relua oficial emisiunea la OTV. Delegaţia PP-DD va fi condusă de preşedintele partidului, doamna Simona Man. E şefa noastră, a tuturor. PP-DD e singurul partid parlamentar condus de o femeie'. 

vineri, 14 decembrie 2012

Tigrii s-au pisicit

Pactul cu Diavolul
DCNews comunică pe surse că, miercuri în noapte, înainte ca Băsescu să plece la Consiliul European, Ponta, Antonescu și Dragnea au fost chemați la Cotroceni pentru a li se comunica decizia președintelui de a respecta rezultatul alegerilor, urmare a presiunilor la care a fost supus de liderii europeni.
Documentul pe care Băsescu l-a băgat în ochii lui Baroso si ai celorlalți lideri europeni, tăman cînd se pregăteau să zîmbească la "păsărica", se zice că ar avea legătură cu întîlnirea din Crucea nopții și ar   purta titlul Pact de coabitare între Băsescu și guvernul USL
Cu același document a zburat astăzi spre Washington și fostul ambasador al SUA la București.
Venit la București, Băsescu a anunțat că luni invită toate partidele, la grămadă, la consultări și convoacă noul Parlament pe 19 decembrie în sesiune de constituire.

De ce s-or codi liderii USL să anunțe întîlnirea cu dușmanul lor politic de moarte?

Venit la București, de la Bruxelles, Băsescu a anunțat că luni 17 12 2012 invită toate partidele, la grămadă, la consultări și convoacă noul Parlament pe 19 decembrie 2012 în sesiune de constituire.

joi, 13 decembrie 2012

E bun Frunda la Justitie, NU UDMR la guvernare!

Sunt sigur că dacă de UDMR depindea formarea unei majorități guvernamentale, Kelemen ar fi fost cu bărcuța atașată la  vaporul lui Băsescu că...doar, nu-i așa, sunt din aceeași familie politică europeană. Așa s-a întîmplat în 2004, așa s-a întîmplat în 2009, așa a fost, în vară, la referendum.
Pe Ponta l-a prins dragostea de UDMR, abia după ce a aflat rezultatul alegerilor.Nu cred că din alte motive decît pentru a da bine pe lîngă popularul Baroso. Poate și pentru a mai reteza din trufia unor liberali ca Tăriceanu sau Orban, care nu se simt prea bine pe lîngă "neocomuniștii" social democrați.

In UDMR este un actual, dar nu și viitor, parlamentar care nu s-a simțit deloc bine într-o organizație maghiară cînd vasală, cînd șantajistă cu regimul Băsescu. Gyorgy Frunda, un eminent jurist și constituționalist, care și în actuala campanie electorală l-a tamponat pe Băsescu, a fost pedepsit de conaționalii săi și a ratat, la Tg Mureș, un nou mandat de senator. 
Cu sau fără susținerea UDMR, Frunda ar putea fi un bun ministru al Justiției în guvernul Ponta, mai ales că Pivniceru s-a mișcat destul de neconvingător în jungla parchetarilor și CSM-istelor. Frunda nu face parte din sistem și nu cred că botoasele de la CSM și-ar mai permite să facă politică băsistă, pontistă sau mafiotă.  

Stiu un "social democrat" care n-ar respinge nominalizarea la functia de prim-ministru

După toate băsismele aruncate în capul lui Ponta, în campania electorală, credeți-l și pe Băsescu că nu se poate compromite în așa hal încît, ca un pisoi blînd, după ce a răgnit ca un tigru, să-l  numească, din prima, pe Ponta candidat la funcția de premier. 
După modul marinăresc în care interpretează Băse Constituția, va spune: cial democrat vreți, social democrat vă pun premier! Ha ha ha ha !  
Nu că ar avea succes, dar, cel puțin, l-ar mai șicana 10 zile pe Ponta, termen după expirarea căruia, candidatul de serviciu al lui Băsescu ar trebui să-și depună mandatul. Din motive tehnice n-ar putea constitui o majoritate.
După aceea, împăcat cu propriul orgoliu, il va desemna pe Ponta, pentru a stopa procedurile de suspendare din funcție.
Cine să fie, cine să fie?
Nu vă gîndiți la Dăbuleni! E cineva din aceeași categorie cu prostanacu lui Ilici, care era să ajungă presedintele social-democratilor. S-a retras din cursa din motive de Mitrea și Sincai. Colegii din partidul in care s-a refugiat au revenit la social-democrații lui Ponta. El nu poate reveni pentru că este conseler de Băsel. Ghici ciupercă, cine-i?    


miercuri, 12 decembrie 2012

Crin zice ca Base a incercat la PSD

Azi e 12 12 12,ultima dată repetitivă din viața noastră.
A se citi și articolul scris de Plano10 în urmă cu un an. Geoană a complotat la Valcea impotriva USL.Avea promisiuni că va ajunge premier.                          

marți, 11 decembrie 2012

Corlatean dejoaca manevrele externe ale lui Basescu


Scrisoare adresată de ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, oficialilor europeni şi euroatlantici

Data: 
 11.12.2012
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a transmis astăzi, 11 decembrie 2012, scrisori omologilor săi din spaţiul euro-atlantic, preşedinţilor Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European, precum şi secretarului general al Consiliului Europei şi preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pe tema rezultatelor alegerilor parlamentare din România desfăşurate la 9 decembrie 2012.
În scrisoarea(vezi textul) sa, ministrul Titus Corlăţean precizează că  “alegătorii români şi-au formulat, printr-un vot foarte clar, opţiunea asupra majorităţii guvernamentale care va conduce destinele României în următoarea legislatură, respectiv Uniunea Social Liberală, formaţiune politică ce va deţine majoritatea absolută în Parlament.
Totodată, menţionează că delegaţia de observatori ai Adunării Parlamentare a OSCE a evaluat pozitiv procesul electoral, subliniind că “în ziua alegerilor cetăţenii şi-au exprimat votul într-o atmosferă de calm şi ordine”.
Ministrul afacerilor externe a reliefat modul în care a fost organizat procesul electoral de către Guvernul României, evidenţiind caracterul democratic, european şi transparent, subliniind că acesta a “marcat o etapă deosebit de importantă în evoluţia procesului politic, confirmând caracterul matur al sistemului democratic din România”.
Din această perspectivă, Titus Corlăţean a subliniat rolul pe care  “stabilitatea politică în România şi respectarea opţiunii clar exprimate de poporul român la alegerile din 9 decembrie 2012 îl au în respectarea  principiilor şi valorilor fundamentale ale democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului care stau la baza construcției unei Europe puternice”.
Şeful diplomaţiei române a exprimat convingerea că, în realizarea parcursului democratic al României, contăm “pe sprijinul partenerilor europeni şi euroatlantici, care au fost întotdeauna alături de noi în promovarea obiectivelor fundamentale ale României de integrare europeană şi euro-atlantică, indisociabil legate de consolidarea unei societăţi democratice autentice”.

Un scenariu naucitor lansat de băsiști

România Liberă 
Scenariul 3: Traian Băsescu rupe USL cu ajutorul UDMR şi-l pune pe Victor Ponta premier

Interesul subit pentru UDMR manifestat simultan atât de Victor Ponta, cât şi de Traian Băsescu este cât se poate de pragmatic. În paralel, enervarea PNL faţă de apetitul socialiştilor de a se alia cu maghiarii sugerează teama acestora de a fi abandonaţi de PSD. Potrivit lui Viorel Hrebenciuc, PSD strânge în jur de 38 la sută din voturile exprimate pe 9 decembrie, ceea ce ar putea însemna peste 40 la sută din mandatele parlamentare. Cu un astfel de scor, PSD poate guverna singur cu sprijinul UDMR, la fel cum a făcut Adrian Năstase în perioada 2000-2004. Cu o astfel de alianţă, Traian Băsescu este mai puţin ameninţat, fiindcă  PNL va intra în opoziţie şi va fi nevoit să colaboreze cu PDL, iar Victor Ponta va deveni mult mai cooperant.

luni, 10 decembrie 2012

Cit poate Basescu sa amîne convocarea Parlamentului si desemnarea lui Ponta ca premier.



Răspunsul este dat de următoarele texte constituționale:
ARTICOLUL 63
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

ARTICOLUL 110
(1) Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.

**                                                      **                                            **


Din art. 63 rezultă că ultima zi pînă la care Băsescu este obligat să convoace Parlamentul este 30 decembrie 2012. Neconvocarea  Parlamentului pînă la această dată ar putea fi catalogată o gravă încălcare a Constituției.
Desemnarea candidatului de prim-ministru este legată, în timp, de data convocării Parlamentului și data întrunirii legale a noului Parlament. Intrunirea legală a Parlamentului este posibilă după convocare și numai după ce se vor fi incheiat procedurile de validare a parlamentarilor și după ce vor fi fost alese organele de conducere și comisiile Camerelor.

Potrivit art. 103, primul ministru desemnat are un termen de 10 zile în care trebuie să ceara votul de încredere al Parlamentului. Expirarea celor 10 zile fără vot de investitură este echivalentă cu depunerea mandatului de premier. Ca urmare, noul prim-ministru nu poate fi numit astfel încît cele 10 zile să expire înainte de data întrunirii legale a noului Parlament, pentru a nu-l obliga să ceară investirea la vechiul Parlament, al cărui mandat se prelungește pînă la întrunirea legală a Parlamentului ales.
De precizat că, după validarea alegerilor parlamentare, președintele poate convoca oricînd  noul Parlament, nu trebuie să astepte data de 30 decembrie. Doar dacă e de rea credință.

Ponta si Basescu se intrec in "europenisme" prin care mimeaza grija fata de o organizatie antiromâneasca


In ultima ora a alegerilor de ieri, cînd exit-polurile indicau o posibila eliminare a UDMR din Parlament, ca entitate parlamentară, euronobelistul Băsescu a postat pe Facebook un îndemn video de mobilizare a ungurilor la vot. Nu îndemnul lui Băsescu i-a băgat în Parlament pe unguri ci prostia proverbială a românilor care nu s-au prezentat la vot. Si n-au fost mai puțin de 58% dintre români sub care pute prostia. Dacă ieri se prezenta la alegeri încă o jumătate de milion români, UDMR ar fi ieșit sub pragul electoral.
Surpriza a venit de la Tg Jiu de unde Ponta, deși aflase din sondaje că USL a cîștigat cu un scor apropiat de 60%, s-a dat în stambă, anunțînd că și el se milogește pe lângă UDMR, pe care o invită să formeze cu USL o majoritate parlamentară și constituțională. Cei mai mulți dintre realizatorii A3,  post de televiziune care a dus greul bătăliei cu regimul Băsescu, în ultimii 2 ani, au rămas cu gura cascată.  
Cum sa faci majoritate constituțională cu o organizație care nu recunoaște caracterul național și unitar al statului român? 
Rușine, domnule Ponta!