miercuri, 26 aprilie 2017

Legea salarizării unitare, B161/2017, în dezbatere la Senat

Din păcate, inițiatorul amînă actualizarea pensiilor militare și a unor pensii speciale actualizabile în funcție de salariile celor în activitate pînă la terminarea procesului de majorare a soldelor militare, adică pînă prin anul 2022.
Să sperăm că parlamentarii vor elimina o asemenea discriminare, fie ea și temporară, a actualilor pensionari militari. Există și o decizie a CCR care nu permite discriminarea între actualii și viitorii pensionari.
Or, potrivit proiectului, cei care se pensionează după intrarea în vigoare a legii salarizării vor beneficia imediat de majorarea soldelor pentru stabilirea bazei de calcul a pensiei militare.

B161/2017

 - forma iniţiatorului

marți, 10 ianuarie 2017

Legea 223/2015, actualizata cu OUG nr. 57/2015. privind pensiile militare

Legea 223/2015, actualizata cu OUG nr. 57/2015 --> AICI

LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015 (*actualizată*)privind pensiile militare de stat(actualizată până la data de 22 decembrie 2016*)


EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • sâmbătă, 5 noiembrie 2016

    Motoc: stagiul militar obligatoriu este doar suspendat

    Ministrul Apărării propune un stagiu militar voluntar pentru liceeni şi studenţi

    Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, spune că suspendarea stagiului militar obligatoriu ”a creat un gol” care va fi înlăturat prin înfiinţarea stagiului militar voluntar pentru liceeni şi studenţi. Ministrul a declarat că înfiinţarea acestui stagiu este o formă ”precursoare” în aplicarea legii rezervistului voluntar.
    Prezent, joi, la Buzău, la Centenarul Armatei a 2-a, ministrul Apărării Mihnea Motoc a vorbit despre înfiinţarea stagiului militar voluntar pentru liceeni şi studenţi, spunând că ideea a fost analizată de toţi factorii şi are ”şanse frumoase de a se concretiza”, având aplicabilitate în toate oraşele în care sunt centre universitare, garnizoane ori acolo unde funcţionează instituţii de formare militară medie, notează News.ro
    ”Este o idee, o iniţiativă cu aplicare regională, gândită în acest fel, dar care a fost analizata cu reprezentanţii instituţiilor din sistemul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională de acolo,cu reprezentanţii mediului academic, are şanse frumoase de a se concretiza. Noi am găsit-o ca fiind o idee bună, am salutat-o, am dori ca abordarea să fie centralizată ca şi concepţie şi execuţie. Trebuie să vedem cam ce nevoi de pregătire de tip militar am avea în Armată, într-o anumită perspectivă şi care, sigur, vor fi resursele bugetare necesare în acest scop. Ideea e bună, are aplicabilitate în toate punctele în care sunt centre universitare ori garnizoane ori instituţii de formare miliară medii”, a declarat ministrul Mihnea Motoc.
    În acelaşi context, ministrul Apărării a declarat că proiectul privind stagiul militar voluntar în rândul tinerilor trebuie văzut ca o ”formă preliminară, precursoare” pentru tipul de pregătire pe care Armata îl are în vedere în cadrul aplicării legii rezervistului voluntar.
    ”Vom antrena aici, pe de o parte, pe cei interesaţi – participarea se face cu titlu voluntar – care nu au pregătire militară prealabilă, precum şi pe cei care, la un moment dat, au trecut printr-o anume formă de pregătire militară. Cu titlu preliminar, gândim să punem accentul în cadrul aplicării legii rezervistului pe cei care vin fără un background militar dar care au paletă de cunoştinţe moderne care să le permită să se familiarizeze şi să opereze foarte uşor cu tehnologia si echipamentul pe care le are Armata”, a mai spus ministrul Apărării.
    Motoc a adăugat că de când a luat în discuţie subiectul înfiinţării unui stagiu de pregătire militară voluntară pentru tineri ”majoritatea” reacţiilor sunt pozitive şi ”denotă un interes cert pentru pregătirea militară”.
    ”Din primele reacţii primite de la lansarea în spaţiul public a acestui subiect privind stagiul militar voluntar pentru tineri, acum două zile, sunt plăcut impresionat că majoritatea sunt pozitive, denotă un interes cert pentru pregătirea de tip militar, de unde rezultă şi că s-a creat un gol după suspendarea serviciului militar obligatoriu pe care oamenii doresc să-l acoperim si vom face acest lucru, în cadrul sistemului rezervistului militar ne gândim să începem la anul cu un număr de circa 2700 de tineri”, a conchis ministrul Apărării.
    Tot joi, la Buzău, comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, general dr. Lucian Foca, a declarat că introducerea stagiului militar voluntar pentru liceeni şi studenţi ar fi oportună, Armata având avantajul ”de a avea întotdeauna o rezervă pregătită pentru a fi în măsură să fie chemată şi să-şi facă datoria pentru patrie”.
    ”Noi cu Asociaţia soţiilor de militari şi cu Fundaţia mareşal Alexandru Averescu am mai avut, de-a lungul timpului, mai multe activităţi cu tinerii: Armata în şcoli, Zece zile militari, am făcut tabere de cercetaşi de la copii mai mici până la tineri de liceu. Am constatat că tinerii îşi doresc să ştie despre armată, să înceţe să-şi apere patria, să-şi organizeze traiul în condiţii de izolare, să cunoască locurile istorice, geografia. Cred că şi-ar dori, poate nu în aceleaşi condiţii ca înainte de 89 şi până la suspendarea serviciului militar obligatoriu, şi-ar dori în anumite condiţii civiziliate să înveţe să-şi apere patria. Constat că mulţi tineri au patriotismul transmis de moşii şi strămoşii noştri prin bunici şi părinţi, patriotism pe care Armata încearcă prin acţiunile întreprinse să-l ţină treaz, pentru că, la o adică, cu ei vom lupta”, a declarat general Lucian Foca.
    El a adăugat că, în situaţia introducerii unui stagiu militar voluntar, tinerii ar putea învăţa o serie de lucruri utile, care îi interesează, iar Armata ar avea avantajul unei rezerve de oameni pregătiţi la care să se poată apela în caz de necesitate.
    ”Tinerii ar putea să înveţe elemente de mânuire a armei, elemente de intruscţie a tragerii, de instrucţie de front, să acorde prim ajutor în caz de nevoie, elemente de tehnică, iar tinerii sunt amatori de tehnică de vârf, în Armată se pot întâlni cu această tehnică de vârf. Avantajele Armatei vor fi că vom avea întotdeauna o rezervă pregatită pentru a fi în măsură să fie chemată şi să-şi facă datoria pentru patrie”, a declarat comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, gen. dr Lucian Foca.
    Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a vorbit, miercuri, la Cluj-Napoca, despre proiectul-pilot care presupune crearea unui sistem prin care, pe bază de voluntariat, liceenii şi studenţii să poată beneficia de un stagiu de pregătire militară.

    luni, 9 mai 2016

    Parcul Retiro din Madrid

    Intrarea dinspre Muzeul Prado

    joi, 12 februarie 2015

    Transferul anului


    duminică, 2 noiembrie 2014

    Alegeri prezidentiale 2014. Exit-poluri pe surse in timp real

    cifre de tip exit-poll valabile pentru ora 10.30 - varianta PSD
    Victor Ponta - 46%
    Klaus Iohannis - 24%
    Monica Macovei - 6%
    Calin Popescu Tariceanu - 6%
    Elena Udrea - 6%
    Corneliu Vadim Tudor - 2%
    Dan Diaconescu  - 2%
    Teodor Melescanu - 2%

    joi, 25 septembrie 2014

    un film editat de Kiyoko Horwath

    Poza care a luat maul propagandei basiste


    Victor Ponta si sotia lui, Daciana Sarbu, au luat parte miercuri seara, la receptia oferita de presedintele SUA, Barack Obama, la New York, cu ocazia summit-ului Organizatiei Natiunilor Unite care are loc in aceste zile in Statele Unite.

    sâmbătă, 20 septembrie 2014

    De ce va vota Ion Cristoiu cu Victor Ponta?



    Ion Cristoiu a vorbit La Realitatea TV despre situația în care Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit al SIE, asa cum crede Basescu.. 

    ”Dacă se lansează (n.r. informația) între cele două tururi la prezidențiale, Ponta iese președinte. El capătă un capital politic ieșit din comun. Deci avem următorul scenariu, se lansează informația, Ponta va nega evident, pentru că dacă recunoaște face pușcărie, și noi vom discuta între cele două tururi despre acest scandal, dar electoratul lui Ponta și chiar și eu îl votez. Dacă a fost ofițer SIE, îl votez pentru că nu este iresponsabil. Ofițer nu e informator, adică el e educat ca ofițer, acțiunea de ofițer sub acoperire e una dintre cele mai grele misiuni pentru că înseamnă în permanență să joci teatru. Dacă Ponta a fost așa ceva, înseamnă că este un mare bărbat, eu l-am considerat mereu un iresponsabil. Ofițer acoperit nu înseamnă un om ticalos", a declarat Ion Cristoiu, la Realitatea TV. - See more at: http://www.dcnews.ro/ion-cristoiu-scenariu-ponta-iese-pre-edinte-i-eu-il-voi-vota_453940.html#sthash.MA76Rnfm.dpufDew ce

    duminică, 14 septembrie 2014

    Legea 121/2014( extras privind obligativitatea contorizării consumului de energie termica pentru fiecare apartament)

    Legea 121/2014

    Capitolul V - Contorizare, facturare, costuri de acces


    Contorizarea Art. 10

    (1) In masura in care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar si proportional in raport cu economiile de energie potentiale, consumatorii finali de energie electrica, gaze naturale, incalzire centralizata, racire centralizata si apa calda menajera sunt dotati cu contoare individuale la preturi competitive, care reflecta exact consumul real de energie al consumatorilor finali si care furnizeaza informatii despre timpul efectiv de utilizare. 
    (2) Astfel de contoare individuale la preturi competitive se pun totdeauna la dispozitie in cazul in care: 
    a) se inlocuieste un contor existent, cu exceptia situatiei in care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu este rentabil in raport cu economiile potentiale estimate pe termen lung; 
    b) se face o noua conexiune intr-o cladire noua sau atunci cand o cladire este supusa unor renovari majore, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 372/2005, republicata. 
    (3) In masura in care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar si proportional in raport cu economiile de energie potentiale se implementeaza sisteme de contorizare inteligenta si se monteaza contoare inteligente de gaze naturale si/sau de energie electrica, in conformitate cu Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul in care: 
    a) sistemele de contorizare inteligenta furnizeaza consumatorilor finali informatii privind perioada de utilizare reala iar obiectivele privind eficienta energetica si beneficiile pentru consumatorii finali sunt luate in considerare pe deplin in momentul stabilirii functionalitatilor minime ale contoarelor si a obligatiilor impuse participantilor la piata; 
    b) sistemele de contorizare inteligenta asigura securitatea contoarelor inteligente si comunicarea datelor, precum si dreptul la viata privata al consumatorilor finali, in conformitate cu legislatia privind protectia datelor si a vietii private; 
    c) la cererea consumatorului final, sistemele de contorizare inteligenta pot masura energia electrica exportata catre retea de la sediul consumatorului final; d) la cererea consumatorilor finali, datele inregistrate de 
    contoare privind productia sau consumul de energie electrica al acestora sunt puse la dispozitia lor sau a unei parti terte care actioneaza in numele consumatorilor finali, intr-un format usor de inteles pe care il pot utiliza pentru a compara diferite oferte in conditii identice; 
    e) operatorii de distributie au obligatia de informare si asistenta corespunzatoare a consumatorilor la momentul instalarii acestora, in special cu privire la intregul potential al contoarelor inteligente in ceea ce priveste gestionarea contorizarii si monitorizarea consumului de energie. 
    (4) In cazul in care incalzirea/racirea sau apa calda pentru o cladire sunt furnizate din sistemul de alimentare centralizata cu energie termica, este obligatorie montarea contoarelor de energie termica in punctele de delimitare/separare a instalatiilor din punctul de vedere al proprietatii sau al dreptului de administrare. 
    (5) In imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizata cu energie termica, este obligatorie montarea contoarelor pana la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru incalzire/racire si apa calda la nivelul fiecarui apartament sau spatiu cu alta destinatie. In cazul in care utilizarea de contoare individuale nu este fezabila din punct de vedere tehnic sau nu este eficienta din punct de vedere al costurilor, este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri pe toate corpurile de incalzire din fiecare unitate imobiliara in parte. 
    (6) In imobilele de tip condominiu racordate la sistemul centralizat sau dotate cu o sursa proprie locala de producere a energiei termice la nivel de scara/bloc, repartizarea consumului de energie termica pentru incalzire/racire si/sau apa calda, se face in baza normelor tehnice elaborate de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice. Normele includ modalitati de repartizare a consumului de energie termica aferent: 
    a) apei calde de consum; 
    b) incalzirii spatiilor comune; 
    c) incalzirii apartamentelor si spatiilor cu alta destinatie din condominiu.

    miercuri, 21 mai 2014

    CCR spune ca Parlamentul doarme in front

     Decizia CCR, despre care se face vorbire în comunicatul de mai jos,  nu-i permite Președintelui să desfășoare campanie electorală, dar respinge reclamația Premierului pe motiv că activitatea lui Băsescu nu a creat un conflict constituțional cu Guvernul, ci cu Parlamentul. Acesta din urmă poate lua decizia politică de a constata că Președintele a încălcat Constituția si apoi să supună hotărîrea analizei consultative a CCR. Așa a precizat constitutionalul Tony Greblă că va fi motivată decizia de respingere a sesizării lui Ponta.
    Antonescu a plecat de la conducerea Senatului, dar instituția continuă să doarmă. L-a molipsit și pe olteanul Zgonea de la Camera Deputaților.
     21.05.2014
    COMUNICAT DE PRESĂ

    În aceeaşi zi, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.e) din Constituţia României şi al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a examinat :
     I. Cererea formulată de prim-ministrul României de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Preşedintele României, generat de conduita şi declarațiile publice ale Preşedintelui României, fapte considerate a fi de natură să afecteze competenţele Guvernului României în ceea ce privește organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a alegerilor parțiale pentru Parlamentul României - Camera Deputaților şi Senat din anul 2014.
     II. Cererea formulată de Preşedintele României de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României şi Preşedintele României, generat de refuzul nemotivat al prim-ministrului de a contrasemna un decret prezidenţial de conferire a unor decoraţii.
     În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis:
     I. Cu unanimitate de voturi, a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvernul României, generat de conduita şi declaraţiile publice ale Preşedintele României.
     II. Cu majoritate de voturi, a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, ivit ca urmare a nemotivării refuzului prim-ministrului de a contrasemna decretul Preşedintelui României privind conferirea unor decoraţii.